Share

Raport semestrial privind situația statistică a înființării firmelor SRL-D

Publicată în Monitorul Oficial al României nr. 103/09.02.2011, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 6/02.02.2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, oferă posibilitatea unui tânăr debutant în afaceri să îşi deschidă o primă firmă, beneficiind de o serie de facilităţi, dintre care menţionăm:

- acordarea de catre A.I.P.P.I.M.M. a unei alocații financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro
- garanții acordate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii – S.A. – I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.) pentru creditele contractate de beneficiari până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei;
- scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariați, angajați pe perioada nedeterminată;
- scutirea de la plata taxelor pentru operațiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerțului pentru înregistrarea microîntreprinderii;
- consiliere, instruire și sprijin oferit de Oficiul Teritorial pentru IMM și Cooperație al AIPPIMM.

În documentul de mai jos va fi analizată dinamica de-a lungul celor șase luni de când această Ordonanță de urgență a fost adoptată.

[Raport semestrial privind situația statistică a înființării firmelor SRL-D]