Share

Încheierea proiectului “MENTORNET – Femei competitive, factor cheie în dezvoltarea economică”

Proiectul “MENTORNET – Femei competitive, factor cheie în dezvoltarea economică”, cod Mysmis 117365, a fost încheiat în data de 20.05.2019. Beneficiarul proiectului a fost Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România.

 Proiectul a avut o perioadă de implementare de 12 luni (începând din data de 21 Mai 2018 și până în data de 20 mai 2019), cu o valoare totală de 2.884.306,80 lei (valorea eligibilă nerambursabilă din FSE: 2.451.660,77 lei) și a fost finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți; Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea modalității forței de muncă; Prioritatea de investiții 8.v: Adaptarea lucrătorilor, întreprinderilor și antreprenorilor la schimbare; Obiectivul specific: Creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode, practici etc. standard de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC/domeniul de specializare inteligentă conform SNCDI.

Proiectul a avut drept obiectiv general creșterea competitivității și a adaptabilității întreprinderilor din regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est, Nord-Vest și Vest la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în corelare cu domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, prin stimularea dezvoltării competentelor antreprenorilor, managerilor și angajatilor femei. 

În cadrul proiectului au fost realizate următoarele activități: 

  1. O campanie de conștientizare a angajatorilor privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă. Campania a avut mai multe elemente: o campanie de publicitate online, realizarea și publicarea de articole și emisiuni televizate, o campanie de contactare directă a angajatorilor, 4 seminarii informative regionale.

 Prin intermediul campaniei au fost conștientizate peste 83.000 persoane privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă.

 Totodată, campania de conștientizare a angajatorilor privind importanța și necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă a avut impact asupra a peste 2600 de angajatori.

 De asemenea, în cadrul campaniei a fost creată și organizată și o pagină Facebook a proiectului (https://www.facebook.com/Mentornet-227003338110668). 

  1. Cursuri de formare profesională pentru femei manager și antreprenoare:

„Competențe antreprenoriale” – câte 2 grupe pe regiune (8 grupe în total)

“Manager de inovare” – câte 1 grupă pe regiune (4 grupe în total)

“Manager îmbunătățire procese” – câte 1 grupă pe regiune (4 grupe în total) 

342 de femei manager și antreprenoare au participat la cursurile de formare profesională, din care 320 au obținut certificare ANC. 

  1. Cursuri de formare profesională pentru angajate din departamente de resurse umane:

„Manager resurse umane” – câte 1 grupă pe regiune (4 grupe în total)

„Inspector resurse umane” – câte 1 grupă pe regiune (4 grupe în total) 

174 de angajate din departamente de resurse umane au participat la cursurile de formare profesională, din care 170 au obținut certificare ANC. 

  1. Programul de mentorat feminin MENTORNET:  

60 de femei manager și antreprenoare au participat la programul de mentorat feminin MENTORNET, 51 dintre acestea fiind certificate in urma finalizării activității.

  1. Sprijin acordat întreprinderilor pentru elaborarea unei planificări strategice pe termen lung: în total au fost realizate planificări strategice pentru 46 IMM-uri . 

Mulțumim tuturor participanților și întregii echipe de experți care au făcut posibilă implementarea proiectului MENTORNET și atingerea tuturor rezultatelor propuse.

 

Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

 

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să utilizați următoarele date de contact:

Iuliana Poștaru – Manager de proiect

Adresa: Str. Spătarului, nr. 30, Municipiul Bucuresti, cod poștal 020776, județul București, România

Telefon: 0318 241 592

Email: office@ptir.ro