Share

Un nou apel de proiecte – POS CCE 2007 – 2013 – Axa prioritară 3

Vă informăm că în luna septembrie 2011 va fi deschis un nou apel de proiecte pentru Programul Operaţional Sectorial Creșterea Competitivităţii Economice” (POS CCE) 2007-2013 Axa Prioritară 3: „Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public”, DMI 3 Susţinerea e-economiei, Operaţiunea „Sprijin pentru sisteme TIC integrate şi alte aplicaţii electronice pentru afaceri”.

Puteţi solicita fonduri pentru achiziţionarea de aplicaţii software, echipamente TIC, alte mijloace fixe, servicii de consultanţă şi training specializat necesare pentru:
- Implementarea sau extinderea sistemelor ERP (Enterprise Resource Planning – Planificarea Resurselor Întreprinderii);
- Implementarea sau extinderea de sisteme pentru relaţii cu clienţii (CRM – Customer Relationship Management);
- Implementarea de soluţii software pentru design şi/sau producţie, pentru -îmbunătăţirea managementului ciclului de viaţă al produselor;
- Implementarea sistemelor informatice de analiză economică şi suport decizional (business intelligence systems) şi a altor aplicaţii electronice pentru managementul afacerii.

Pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau mijlocii. Valoarea maximă a ajutorului financiar nerambursabil ce se poate acorda în cadrul acestei scheme de finanţare este de 1.000.000 lei, iar valoarea minimă a finanţării acordate este de 35.000 lei. Intensitatea maximă a finanțării se situează între 50 % și 70% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcție de regiunea de dezvoltare în care este situată întreprinderea, tipul întreprinderii și categoria de cheltuieli ce se doresc a fi efectuate.

Dacă sunteți interesați de aplicarea pentru această finanțare, ne puteți contacta la numărul de telefon 0721338513 sau pe adresa de email ana@advicegroup.ro .

[Fișa finanțării]