Share

Lansarea proiectului “PROACTIV PLUS – competitivitate pentru viitor”

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 29.05.2018

 Lansarea proiectului “PROACTIV PLUS – competitivitate pentru viitor”

 

Asociația Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România în calitate de beneficiar, implementează, începând cu data de 04 Mai 2018, proiectul ““PROACTIV PLUS – competitivitate pentru viitor”, cod Mysmis 118116.

Proiectul are o perioadă de implementare de 12 luni, cu o valoare totală de 2,100,425.50 lei (valorea eligibilă nerambursabilă din FSE: 1,785,361.68 lei) şi este finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3: Locuri de muncă pentru toţi; Obiectivul tematic 8: Promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă și sprijinirea modalității forței de muncă; Prioritatea de investiții 8.v: Adaptarea lucrătorilor, întreprinderilor și antreprenorilor la schimbare; Obiectivul specific: Creșterea numărului de angajați care beneficiază de instrumente, metode, practici etc. standard de management al resurselor umane și de condiții de lucru îmbunătățite în vederea adaptării activității la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC/domeniul de specializare inteligentă conform SNCDI.

Proiectul are drept obiectiv general creșterea competitivității și a adaptabilității întreprinderilor, inclusiv a start-up-urilor din regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Sud Muntenia și Centru la schimbările și dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și în corelare cu domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI, prin stimularea dezvoltării competențelor antreprenorilor, managerilor și angajaților.

 Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Stimularea angajatorilor în direcția dezvoltării competențelor angajaților proprii, evidențierea importanței și necesității participării angajaților la programe de formare continuă, prin desfășurarea unei campanii de conștientizare pentru minim 300 angajatori IMM-uri, inclusiv start-up-uri.
  2. Îmbunătățirea abilităților manageriale și antreprenoriale pentru un numar de minim 384 de persoane (264 antreprenori și 120 de angajați în poziții de management), prin organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru următoarele tipuri de competențe/ocupații: “Competențe antreprenoriale”, “Manager de inovare”, “Manager îmbunătățire procese”. Minim 312 membri din grupul țintă vor fi certificati ANC în urma participării la stagiile de curs. Dintre cele 384 de persoane, minim 90 persoane vor participa la 3 conferițe regionale tematice „Antreprenoriat, TIC și Inovare Socială”, din care minim 73 vor primi o certificare suplimentară ca urmare a implicării în conferințele regionale.
  3. Îmbunătățirea abilităților de management al resurselor umane pentru un număr de minim 120 de angajați din departamentele de resurse umane, prin organizarea și derularea de programe de formare profesională pentru ocupațiile: “Manager resurse umane” și “Inspector resurse umane”. În urma participarii la stagiile de curs, minim 98 de membri din grupul țintă vor fi certificați ANC.
  4. Sprijinirea a minim 46 de IMM-uri pentru realizarea planificării strategice pe termen lung, care să permită anticiparea schimbarilor. Minim 46 de persoane din grupul țintă (antreprenori/manageri) vor fi asistate în vederea realizării planificării strategice a întreprinderilor în care activează.

 

Grupul țintă al proiectului: minim 504 persoane din Regiunile de dezvoltare Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia și Centru încadrate în urmatoarele categorii:

  • 120 persoane angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial) care asigură managementul strategic și care ocupă poziții de management (manager general, director general, manager executiv, director executiv, director adjunct, manager de departament, manager de proiect, manager de linie etc.);
  • 120 persoane angajați cu contract individual de muncă (cu normă întreagă sau cu timp parțial) din departamentele de resurse umane;
  • 264 persoane antreprenori care își gestionează propriile afaceri.

 

Principalele activități care se vor derula pentru atingerea obiectivelor propuse sunt:

A.1. – Management de proiect

A.2. – Acțiuni de integrare a grupului țintă în proiect

A.3. – Acțiuni de formare profesională pentru manageri

A.4. – Acțiuni de formare profesională pentru angajați

A.5. – Acțiuni privind planificările strategice pe termen lung în IMM-uri

A.6. – Acțiuni transversale

 

In cadrul proiectului se va realiza o campanie de conștientizare a angajatorilor cu privire la necesitatea participării angajaților la programe de formare continuă. Campania va avea un impact asupra a minim 300 IMM-uri (inclusiv start-up-uri). Totodată, prin intermediul campaniei se vor conștientiza minim 35.000 de persoane (atât din grupul țintă cât și din publicul larg).

Acțiunile de formare profesională pentru manageri vor consta în 18 sesiuni de formare profesională pentru minim 384 de persoane (120 angajați care ocupă poziții de management și 264 antreprenori care își gestionează propriile afaceri): 6 stagii de curs ”Competențe antreprenoriale” (în medie 24 participanți/stagiu de curs), 6 stagii de curs ”Manager de inovare” (în medie 20 participanți/stagiu de curs) și 6 stagii de curs ”Manager îmbunătățire procese” (în medie 20 participanți/stagiu de curs). Minim 312 participanți vor fi certificați ANC în urma participării la stagiile de curs. Stagiile vor avea o durată de minim 40 de ore și vor avea atât o componentă teoretică cât și una practică.

Din cele minim 384 persoane din grupul țintă care vor participa la stagiile de formare profesională pentru manageri, minim 90 persoane vor participa la conferințe regionale tematice (câte o conferință cu minim 30 de participanți în fiecare regiune de implementare a proiectului). Fiecare conferință se va desfășura pe parcursul unei zile și va conține:

  • 1 sesiune plenară tip dezbatere cu tema “Antreprenoriat, TIC și Inovare socială” în care vor fi invitați speakeri ce vor prezenta modalități de sprijin a IMM-urilor și start-up-urilor, precum și surse de finanțare și facilități dedicate acestora. Totodată, în cadrul sesiunii se vor prezenta concepte de inovare socială și TIC. Speaker-ii vor fi reprezentanți ai mediului public, reprezentanți PTIR și antreprenori de succes;
  • 1 workshop pe tema “Antreprenoriat și inovarea socială”, susținută de reprezentanții PTIR și de antreprenori de succes, în care se vor realiza activități practice de stimulare a spiritului antreprenorial și a implicării conceptului de inovare socială în firme;
  • 1 workshop pe tema “Rolul TIC pentru competitivitate și inovare”, susținută de reprezentanții PTIR și de antreprenori de succes, în care se vor realiza activități practice de stimulare a spiritului antreprenorial și a implicării conceptului TIC în firme.

Participanții la conferințele regionale tematice vor fi evaluați și li se vor acorda diplome și certificate.

Totodată, din cele minim 384 persoane din grupul țintă care vor participa la stagiile de formare profesională pentru manageri, minim 46 vor participa la acțiunea de planificare strategică pe termen lung în IMM-uri (inclusiv start-up-uri). În cadrul acestei activități fiecare participant va colabora cu experții de planificare strategică pentru realizarea unei planificări strategice pe termen lung în cadrul întreprinderii sau pentru revizuirea și adaptarea unei planificări strategice deja existente. Prin intermediul planului strategic realizat în colaborare cu experții proiectului, managerii și antreprenorii din grupul țintă vor putea să își transpună obiectivele organizaționale și toate acțiunile și procesele necesare pentru realizarea acestora.

Acțiunile de formare profesională pentru angajați vor consta în 6 sesiuni de formare profesională pentru minim 120 de persoane (angajați din departamente de resurse umane): 3 stagii de curs ”Manager Resurse Umane” (în medie 20 participanți/stagiu de curs) și 3 stagii de curs ”Inspector Resurse Umane” (în medie 20 participanți/stagiu de curs). Minim 98 participanți vor fi certificați ANC în urma participării la stagiile de curs. Stagiile vor avea o durată de minim 40 de ore și vor conține o componentă teoretică și una practică.

 Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

 

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să utilizați următoarele date de contact:

 

Ștefan Noel Constantin – Manager de proiect

Adresa: Str. Spătarului, nr. 30, Municipiul Bucuresti, cod postal 020776, județul București, România

Telefon: 40 720 535 246

Email: office@ptir.ro

Descarca varianta PDF a comunicatului de presa.