Share

Lansare Carta Albă a IMM-urilor în limbi străine

Carta-Alba-2012Marți, 16 Octombrie 2012 Florin Jianu, președintele PTIR, a participat la lansarea versiunilor în limba engleză, în limba franceză și în limba italiană a ,,Cartei Albe a IMM-urilor din România”, ediția a-X-a, lucrare editată de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România-CNIPMMR în colaborare cu Agenția pentru Implementarea Proiectelor și Programelor pentru IMM-uri-AIPPIMM și Fondul Roman de Contragarantare-FRC, eveniment inclus în cadrul Săptămânii Europene a IMM-urilor, campanie coordonată de Comisia Europeană.

Lucrarea a fost realizată de un colectiv de specialiști și reprezintă cea mai cuprinzătoare și aprofundată analiză a situației IMM-urilor din România, a fenomenului intreprenorial, a performanțelor și problematicii IMM-urilor, fiind un titlu de referință în literatura de specialitate, atât în România cât și la nivelul Uniunii Europene.
,,Carta Alba a IMM-urilor din România”- ediția 2012, se constituie atât ca o radiografie a stării evolutive a IMM-urilor din România, cât și a contextului socio-economic în care acestea își desfășoară activitatea, surprinzând totodată și efectele crizei economice asupra acestui sector, la nivelul anului 2012.